Clubul oamenilor de
afaceri din Arad

25/07/2019

V A C A N Ţ Ă ! ! !

Share

article pinterest icon article mail icon

Așa scria pe vremuri, în ultima zi de cursuri, pe tablele şcolilor din ţară. Azi și la bizz.club s-a făcut simţită această stare din preajma vacanţei. Emoţiile au combinat nu doar plăcerea concediilor care ne așteaptă. Ele au inclus aprecierile pozitive cu privire la rezultatele sezonului care tocmai s-a încheiat. Nelipsite sunt evident și împărtăşirile ce ţin de activitatea antreprenorială.

Introducerea ne-a dus în povestea înţeleptului, care din nou îi dă o lecţie veşnicului elev. De data asta am învățat că valoarea este întotdeauna dată de nivelul celui care apreciază. Adică expertiza contează.

Prezentări

Azi a fost rândul Danielei Olaru de la Pike Place (Magazin ACA – str.Andrei Mureşan) să ne provoace. A lansat o temă despre modalităţi de a dezvolta afaceri între membri familiei. Diversele puncte de vedere au arătat câteva idei practice despre cum au reuşit unii să soluţioneze această problemă.

Cartea săptămânii

Cartea săptămânii (link), prezentată de Biró Emese, ne-a dus în lumea Amazon-ului. Lumea lui Jeff Bezos este una care este plină de viziune, energie și inovaţie. Cartea ne poate ajuta să înţelegem mai bine motivele succesului acestui gigant din online. Ne prezintă evoluția acestei poveștii de real succes, chiar de la înființare. Şi nu în ultimul rând putem avea o imagine despre direcţia în care se îndreaptă. Cartea este un „must read” pentru cei interesaţi de segmentul on-line.

Educaţie

Momentul de educație antreprenorială a fost susținut de cel mai experimentat coleg al nostru, Alexandru Pocaznoi. El a făcut o introducere interesantă într-un subiect sensibil dar esențial în obținerea succesului, încrederea în sine. A urmat partea practică, aşa cum am promis în articolul trecut: link. Este un faptul cert că această stare importantă poate fi clădită și dezvoltată în primul rând prin crearea de obiceiuri constructive. Un alt mod de inducere este folosirea exercițiilor intense de imaginație. Subiectul și metodele au trezit interesul participanţilor pentru dezvoltarea ulterioară a acestei teme.

Next on bizz.club blog

Bizz.club Arad își continuă activitatea în 4 septembrie, când vom începe noul sezon 2019-2020. Un eveniment foarte important este deja în curs de organizare, despre care urmează în curând să vă dezvăluim detalii.
Vă dorim o vacanţă perfectă pentru a vă reîncărca bateriile!
Echipa bizz.club Arad

Următorul eveniment bizz.club arad

sep

18

Antreprenorii si Tehnologiile digitale

Ramon Nastase

Antreprenor

CEO TeachBit

iconita data

18 septembrie 2019 | ora 07:45

iconita locatie

Hotel Leon