Clubul oamenilor de
afaceri din Arad

03/07/2019

A fi sau a nu fi… pe placul celorlalți

Share

article pinterest icon article mail icon

După două zile toride de vară, ploaia de azi noapte a adus aer răcoros și proaspăt care a potențat energia obișnuită a întâlnirilor bizz.club de miercuri.

Un nou obicei se formează legat de scurte relatări sau comentarii pe marginea subiectelor propuse de cardurile “Networking Game”, pe care membrii și le extrag la începutul întâlnirii.

Odată atmosfera încălzită, a fost mult mai ușor ca prezentările membrilor și invitaților să aducă povești captivante care să inspire pe mai departe. Astfel solicitările de referințe au decurs foarte dinamic.

Astăzi, Gloria Abraham, proprietara firmei Glonos Multicom, ne-a încântat printr-o prezentare dinamică a unui business în plină dezvoltare în domeniul grădinăritului, agriculturii mici și mari și mai nou al mobilei. Urmărind dezvoltarea aceste firme în paralel cu extinderea pe online am rămas cu un sentiment de bucurie pentru creşterea sănătoasă a aceste afaceri și familii. Surpriza a fost oferirea unui cadou deosebit, foarte potrivit sezonului cald – un ceau.

N-a mai fost o surpriză inițiativa pornită săptămâna trecută care prevede prezentarea unei cărți de business sau de dezvoltare personală. Azi, colegul nostru Dan Danciu a oferit un câmp de dezbatere în jurul lecturării cărții “Curajul de a nu fi pe placul celorlalți” de Ichiro Kishimi și Fumitake Koga. Subiectul a lansat o dezbatere aplicată pe tema “ajutitei”, de care foarte multă lume suferă. S-au tras concluzi practice de a limita acest comportament. Odată identificată această dorință de a fi pe placul tuturor și ajutând pe toată lumea, acest comportament poate fi corectat în mod benefic prin conștientizare, prin lectură în domeniu (de exemplu citind această carte sau cu ajutorul unui psiholog care poate accelera înlocuirea vechiului obicei cu unul mai benefic.

Următorul eveniment bizz.club arad

sep

18

Antreprenorii si Tehnologiile digitale

Ramon Nastase

Antreprenor

CEO TeachBit

iconita data

18 septembrie 2019 | ora 07:45

iconita locatie

Hotel Leon